Intrebari frecvente


Intrebari despre aparatul dentar la care medicul specialist ortodont raspunde cel mai frecvent:

La ce varsta trebuie sa fie copilul consultat de catre un medic ortodont?

Este bine ca pana la varsta de 7 ani, copilul sa fie consultat de catre un medic specialist ortodont.ce nu stiai despre aparatul dentarExista o limita de varsta pentru a putea beneficia de tratament ortodontic?

Nu exista in teorie o limita de varsta pentru a beneficia de tratament ortodontic, indiferent de varsta deplasarea dintilor in os avand loc prin acelasi mecanism. Cu toate acestea, varsta copilariei si adolescentei are avantajul ca oasele maxilare se afla inca in crestere, favorizand obtinerea unor rezultate terapeutice ce sunt mai greu de obtinut la varsta adulta.

Cum va decurge prima vizita la un medic ortodont?

In cadrul primei vizite, veti fi consultati de catre medicul ortodont, vi se vor lua amprentele dintilor in vederea turnarii modelelor de studiu (mulajelor), si vi se va da o trimitere catre un centru de radioimagistica din Bucuresti pentru intocmirea unui dosar. Acest dosar cuprinde 2 radiografii si un set de fotografii intra si extraorale. Pe baza acestuia si a analizei modelelor de studiu, medicul va pune un diagnostic si va putea intocmi un plan de tratament ce va fi ulterior comunicat pacientului/parintelui.

Va fi nevoie sa mi se extraga dinti?

Uneori, tratamentul  nu poate fi efectuat fara extractia de dinti, in vederea obtinerii alinierii dintilor si a unei ocluzii (muscaturi) corecte, precum si a cresterii stabilitatii in timp a rezultatului obtinut. Progresele importante din domeniul Ortodontiei fac posibil insa ca unele cazuri sa poata fi tratate fara extractia de dinti.

Cat timp dureaza tratamentul?

Perioada de timp necesara variaza in functie de gravitatea problemei ortodontice, de varsta pacientului, de respectarea programarilor pentru activarile lunare si este cuprinsa intre 18 si 36 luni, media fiind de aproximativ 2 ani.

Tratamentul ortodontic doare?

Aplicarea pe dinti a aparatului  nu implica nici un disconfort sau durere. Este o procedura care dureaza aproximativ o ora.

Dupa aplicarea aparatului in cavitatea bucala veti simti probabil in urmatoarele 2-3 zile un disconfort sau posibil durere, care se remit de obicei complet in aproximativ o saptamana. Pentru ameliorarea durerii pot fi administrate analgetice sau antiinflamatorii nesteroidiene cum este Ibuprofenul sau Paracetamolul.

Daca nu simtiti nici o durere sau disconfort, nu trebuie sa va ingrijorati, pentru ca nu e nevoie sa doara pentru ca aparatul sa functioneze!

Exista restrictii privind alimentatia pe perioada tratamentului?

Desi exista alimente pe care trebuie sa le evitati  pe parcursul tratamentului, vestea buna este ca va puteti bucura in continuare de o alimentatie variata.

Cateva reguli sunt:

– Nu muscati din alimente de consistenta dura. Taiati-le/rupeti-le in bucati mici sau dati-le pe razatoare.

– Alunele, fisticul, migdalele, semintele, etc le puteti consuma cu mai putine riscuri de a dezlipi bracket-urile, daca le radeti!

– Evitati dulciurile, in special cele lipicioase si bauturile indulcite pentru ca favorizeaza demineralizarea smaltului si aparitia cariilor. Riscul de aparitie a cariilor este mai mare cand purtati aparat dentar.

– Ideal este ca dupa fiecare masa sa va spalati pe  dinti!

Care sunt recomandarile privind igiena?

Este obligatorie mentinerea unei igiene impecabile a dintilor, pentru a evita aparitia cariilor, inflamatiilor gingivale sau aparitiei/accentuarii petelor albe pe suprafata dintilor. Din acest motiv, trebuie sa va spalati pe dinti dupa fiecare masa cu o periuta de dinti manuala  sau electrica si sa folositi ata dentara precum si periutele interdentare. Cereti informatii suplimentare medicului ortodont.

Voi avea nevoie de retainer?

Dupa terminarea tratamentului activ, toti pacientii primesc retainer. Purtarea acestuia conform indicatiilor medicului, este obligatorie pentru pastrarea rezultatului obtinut. Perioada de timp variaza in functie de varsta pacientului, de tipul si gravitatea problemei ortodontice, de metoda de tratament utilizata. Adeseori se recomanda purtarea retainer-ului pe viata.

Daca mai aveti si alte intrebari despre aparatul dentar nu ezitati sa mi le puneti cu ocazia primei vizite in cabinet.